Douăzeci‑cinci de ani au trecut de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, dar nici o parte a comunității NFL nu a uitat să vorbească despre acea zi. Durerea și trauma provocate în New York, Washington, D.C. și Shanksville (Pennsylvania) continuă să se resimtă din generație în generație.

În urma incidentelor, NFL a fost copleșit de tristețe, frică și confuzie. Pentru următoarele 12 zile, liga a organizat întâlniri intense pentru a decide când ar fi potrivit să reia campionatul. În cele din urmă, meciurile au fost reluate pe 23 septembrie, cu un sentiment de încurajare pentru întreaga națiune.

Pentru a marca aniversarea, au fost colectate mărturii ale peste unui duzină de personaje: jucători, antrenori, oficiali ai echipelor, un oficial al ligii și un fan a cărui pasiune pentru New York Giants i-a „salvat viața”.

Chris Mara, actual executiv de top al Giants și membru al familiei fondatoare, a început interviul printr‑o scuză emoționantă: „Vă rog să aveţi răbdare, nu va fi uşor. Am pierdut patru prieteni apropiaţi în acea zi. Dar vom trece peste.”

Evenimentul a început în dimineaţa de marţi, zi liberă pentru jucători, când trei avioane deturnate au lovit în 51 de minute Turnurile World Trade Center și Pentagonul, iar al patrulea a căzut în Shanksville, Pennsylvania, după ce pasagerii au luptat cu teroriștii.

Ernie Accorsi, GM al Giants, a povestit că nu a înţeles imediat că poarta alăturată celei lor era cea a avionului care s‑a prăbușit în Pennsylvania și că personalul Giants a trecut pe lângă acel avion în timp ce se îmbarcau.

Michael Strahan, fost linebacker al Giants, a descris cum „îţi înnebuneşte mintea când realizezi că, în timp ce ieşi din aeroport și treci prin terminal, oamenii urcau pe acele zboruri care nu s‑au încheiat bine”.

Tiki Barber, alţi jucător al Giants, a amintit că, în acea seară, în timp ce era singur acasă în Upper East Side, a primit numeroase apeluri și mesaje pe telefon, dar iniţial nu a răspuns, dorind să se odihnească. În cele din urmă, a ridicat receptorul și i s‑a spus să pornească televizorul pentru a afla ce se întâmplă.

Herm Edwards, antrenorul Jets, a reluat scena din biroul său cu vedere spre LaGuardia, observând că „nu vedea niciun avion pe cer, lucru neobișnuit pentru el, până când a aprins televizorul și a văzut dezastrul”.

Vinny Testaverde, quarterback al Jets, a menţionat că echipa urmărea evoluţia evenimentului în camera de antrenamente, iar tensiunea creştea. După ce au aflat ce s‑a întâmplat, au sunat la familiile lor pentru a-i informa și a le cere să scoată copiii de la şcoală.

Jason Garrett, jucător al Giants, a povestit că, în timp ce se afla pe 79‑a și West End Avenue, a auzit sirenele mașinilor de intervenție și a realizat că „ceva grav se întâmplă”.

Joe Andruzzi, de la Patriots, a aflat de atac în timp ce era pe scaunul dentistului, auzind pe radio că un avion a lovit Turnurile. După al doilea impact, a simţit „inima căzându‑i în gât” și a îngrijorat că fraţii săi de la FDNY ar putea fi prinși în incident.

Damien Woody, coleg de echipă cu Andruzzi, a declarat că a rămas „în şoc, urmărind în direct pe televizor un atac asupra țării noastre, ceva ce nu văzuse niciodată”.

Dave Szott, jucător al Washington, a povestit că, de acasă în Morristown, a urmărit Turnurile arzând de pe un deal din cartier, în timp ce încerca să afle starea fratelui său, Kevin, un angajat cu dizabilităţi vizuale la World Trade Center.

Kevin Mawae, alt veteran al Jets, a comparat momentul cu alte prăbușiri istorice, spunând că „momentele decisive rămân în minte cu o claritate incredibilă; 11 septembrie este unul dintre ele”.

În total, peste 3.000 de victime au murit în acele atacuri. În ziua următoare, echipele NFL au revenit la antrenamente, deși viabilitatea meciurilor din săptămâna a doua era incertă. Jucătorii Jets și Giants au călătorit cu autobuze la Ground Zero pentru a livra provizii și a susţine moralul lucrătorilor de salvare; jucătorii Washington au vizitat Cimitirul Naţional Arlington pentru un serviciu de comemorare. Mulţi au așteptat cu anxietate veşti de la cei dragi, iar amintirile din acea zi rămân încărcate de tristeţe şi mândrie pentru modul în care comunitatea sportivă s‑a unit în vremuri de criză.